Programul "Prima Casă": Vei putea cumpăra o altă casă mai mare şi mai scumpă

Programul Prima Casă a primit noi modificări în anul 2015. Proprietarii care au achiziționat o locuință sau au construit una prin programul Prima Casă, vor putea cumpăra altă locuință mai mare și mai scumpă prin același program, dacă îndeplinesc condițiile vizate de noua schimbare:

 – Noua locuință trebuie să aibă o suprafață utilă mai mare decât a locuinţei achiziţionate sau construite iniţial în cadrul programului sau valoarea noii locuinţe rezultată din raportul de evaluare să fie mai mare decât valoarea evaluată la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului

– Locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului trebuie să fie înstrăinată prin vânzare-cumpărare, cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a noii locuinţe. În plus, creditul acordat iniţial în cadrul Programului trebuie să fie lichidat până la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare a noii locuinţe în cadrul Programului sau să fie refinanţat prin acordarea celui de-al doilea credit în cadrul Programului pentru dobândirea unui imobil.

– La data solicitării celui de-al doilea credit, beneficiarul Programului, deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, respectiv cea achiziţionată sau construită în cadrul Programului pe care o va înstrăina cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a noii locuinţe care va fi achiziţionată în cadrul Programului, fie că deţine o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 metri pătraţi şi o a doua locuinţă, respectiv cea achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului, pe care o va înstrăina cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a noii locuinţe care va fi achiziţionată în cadrul programului.

 – La data lichidării sau refinanţării creditului acordat iniţial în cadrul Programului se radiază ipoteca în favoarea statului şi a finanţatorului, privilegiul finanţatorului, precum şi interdicţiile de înstrăinare şi grevare cu sarcini instituite asupra imobilului achiziţionat sau construit iniţial în cadrul programului.

 

Sursă: mediafax.ro

1 comment on “Programul "Prima Casă": Vei putea cumpăra o altă casă mai mare şi mai scumpă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *